Alex Chipciu a început războiul cu „câinii”!** „Mai bine la Steaua decât la Dinamo!” Obiectivele noului jucător stelist

Alex Chipciu a început războiul cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a dat ieri lovitura sfârșitului de an prin aducerea lui Alexandru Chipciu (22 de ani), care a semnat pe cinci ani cu formația lui Ilie Stan. Fotbalistul venit de la Brașov spune că transferul la echipa roș-albastră vine ca o încununare a unui an bun și este mulțumit că negocierile cu Dinamo, de la începutul sezonului, nu s-au finalizat și că până la urmă a ajuns la Steaua.

Alex, anul 2011 ți-a adus ce îți doreai?
A fost un an foarte bun pentru mine. Am reușit să ajung la Steaua și am înscris pentru echipa națională. Dar mai am de muncit. Totodată, pot spune că și în 2010 am jucat bine, altfel nu se interesau cluburi din București de mine.

Ce înseamnă pentru tine transferul la Steaua?
Un pas uriaș înainte. Sunt fericit că am ajuns la cel mai important club din România, un loc unde pot progresa corect. Avem cel mai bun lot din Liga I și sper că vom lua titlul și vom ajunge cât mai departe în Europa League.

Ai fost căutat de Dinamo, Rapid, dar ai ales Steaua.
(râde) Nu ar da bine să spun că sunt stelist de mic copil, dar pot spune că am sufletul împăcat acum. Dinamo m-a vrut când a plecat Torje ,dar nu am ajuns să negociez eu direct, ci domnul Neculaie. Iar dânsul a refuzat Dinamo. Oricum, e mai bine că am ajuns la Steaua.

De ce nu a vrut Neculaie să te dea la Dinamo, dar a acceptat ușor oferta Stelei?
Nu știu, chiar și eu m-am mirat când am văzut că negocierile merg bine și repede. Îi mulțumesc foarte mult că s-a gândit la mine și că m-a lăsat să plec.

„Cu Răzvan Lucescu nu mi-a mers bine”

Marius Șumudică a spus că ai o „nesimțire pozitivă”.
Ah, da. Am văzut și eu titlul ăla și mă așteptam la ceva rău. Când am citit declarația întreagă m-am liniștit și îi mulțumesc pentru aprecieri. Am vorbit mai mult zilele acestea cu el, m-a încurajat și mi-a spus că voi face față la Steaua.

Cu ce alt antrenor te-ai înțeles bine?
Cel mai bine m-am simțit cu Daniel Isăilă. El a avut un rol important în ascensiunea mea. Îmi dădea mereu încredere și mă folosea exact în poziția în care voiam.

Nu spui nimic de Răzvan Lucescu…
Hm, el este un antrenor bun, pregătit, dar pentru mine nu a fost cel mai bun moment al carierei când era antrenorul meu.

Te temi de presiunea de la Steaua?
Nu, deloc. Eu vin să fac treabă, să fiu profesionist și să nu le dau motive unor oameni să mă critice. Dacă sunt serios, nu am cum să nu reușesc.

Vei face concurență în flancul drept sau în cel stâng?
Păi, în ultima vreme am jucat mai mult pe stânga, deși la început evoluam pe dreapta. Mă descurc la fel de bine pe ambele posturi. Mi-e mai greu în centru și ca atacant.

Pe cine cunoști din actualul lot?
Cel mai bine îl știu pe Tănase, am fost la Pitești amândoi. Îi mai știu pe cei care sunt la națională, Tătărușanu, Bourceanu… Vorbeam cu ei când eram în cantonamente despre cum e la Steaua și acum sunt bucuros că le sunt coleg și la echipa de club.


Chipciu va fi cel mai mare transfer al unui jucător care pleacă din România. Voi lua foarte mulți bani pe el
Gigi Becali, patron Steaua

Domnul Becali mi-a spus că e fericit că s-a realizat transferul și m-a încurajat să facem treabă împreună
Alexandru Chipciu, mijlocaș Steaua

5 goluri a înscris Alexandru Chipciu pentru FC Brașov în acest sezon în 18 partide jucate

2 selecții la echipa națională a strâns fotbalistul Stelei. El a reușit un gol în meciul cu Grecia

Chipciu e un fotbalist foarte bun. Sunt fericit că a ajuns la Steaua și sper să ne ajute să ne realizăm obiectivele în primăvara anului viitor
Ilie Stan, antrenor Steaua


EXCLUSIV / ProSport a anunțat încă de pe 14 decembrie că transferul lui Chipciu la Steaua e sigur. Ieri, acesta a dat primele autografe (captură sport.ro) în calitate de jucător al echipei din Ghencea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o dorință arzătoare
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Dorinel Munteanu iese la atac! Antrenorul de la Oţelul nu i-a menajat pe doi foşti arbitri importanţi din România: ”Să evite ironiile ieftine”
Dorinel Munteanu iese la atac! Antrenorul de la Oţelul nu i-a menajat pe doi foşti arbitri importanţi din România: ”Să…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
Se modifică buletinele. Cărți de identitate noi pentru toți românii peste 14 ani
Se modifică buletinele. Cărți de identitate noi pentru toți românii peste 14 ani
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Vicecampioană naţională la baschet, deşi se află de o viaţă în scaun rulant
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×